Vom continua incursiunea în istoria medicinei făcând un salt uriaș înapoi în timp până la primele atestări despre suturi chirugicale și o relevare succintă a evoluției lor.
“Într-o eră a tehnologiei chirurgicale în continuă creștere”, scrie John Kirkup (celebru chirurg ortoped britanic care a fost preocupat de istoria și evoluția tehnicilor operatorii și a instrumentarului chirurgical) “există tendința de a minimiza importanța tehnicii de închidere a plăgii în comparație cu restul abilităților operatorii aparent mult mai sofisticate”.
Într-adevăr, înainte ca procedurile antiseptice și aseptice să fie stabilite – sutura fiind o metodă importantă de asepsie -, lipsa suturii plăgii a fost o cauză majoră de eșec chirurgical.
Chiar și astăzi, cu tot arsenalul de substanțe antiseptice, succesul operației depinde și de tehnica adecvată a suturii în vederea unei bune vindecări (la nivelul pielii, intestinelor, oaselor, tendoanelor și altor țesuturi) dar și a unui efect estetic corespunzător.
Astăzi, o sutură chirurgicală se rezumă de obicei la un ac de diferite dimensiuni, atașat la un fir de ață, utilizat pentru a îmbina marginile unei plăgi sau incizii chirurgicale. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, sutura a fost diferită. Acele au fost realizate din os sau metal iar firele din mătase sau catgut (obținut cel mai adesea din intestine de oaie sau chiar de pisică – Beclard – 1916).
Uneori, un soi de furnici mari erau folosite pentru a ciupi țesutul plăgii, lăsând în urmă capul și cleștii, obținând hemostaza și cicatrizare.
Vechii greci, dar și chinezii foloseau fire din tendoanele animalelor, primele dovezi datând de aproximativ 3000 de ani î.Hr. În antichitate, medicul Galenus (sec. II d.Hr), care a trăit și profesat atât în Grecia dar și la Roma (unde a fost și medicul împăratului Marcus Aurelius), folosea diverse materiale de origine animală pentru suturi, ca și marele chirurg arab Al-Zahrawi (sec. X-XI d.Hr – considerat unul din fondatorii chirurgiei moderne).
În sec. XIX chirurgii preferau chiar să cauterizeze (să ardă) rănile, un proces adesea înfiorător, pentru a preveni moartea pacinților prin infectarea plăgilor. Chirurgul britanic Joseph Lister a căutat și experimentat modalități de a steriliza catgutul.
Astăzi multe din suturi sunt realizate din fibre sintetice de polimer absorbabil sau nonabsorbabil, premontate pe “ace” fără “ochi” pentru a fi atraumatice. De asemenea se utilizează substanțe adezive pentru a afronta (lipi) plăgile.
În funcție de utilizare, firele de sutură variază ca grosime, trebuind să aibă și diverse cerințe (durabilitate, elasticitate, rezistență, lipsa acțiunii toxice, alergizante etc), având uneori diametru mai mic decât firul de păr uman.
În perioada studenției mele se efectuau suturi la pielea feței, în Clinica de Chirugie Maxilo-Facială, Târgu-Mureș, cu fire din păr de cal. Am utilizat și eu asemenea fire în primii ani de practică chirurgicală la Spitalul Municipal din Galați, un dezavantaj fiind sterilizarea greoaie. Ca o curiozitate amuzantă, se foloseau doar fire din coadă de cal, cele de la iapă fiind degradate (devin friabile –adică se rup ușor) datorită îmbibarii cu urină.
- articol scris de Dr Ionel Julea pentru reperemedicale.ro