Anestezia generală este o procedura necesară în anumite condiții pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale. Ea reprezintă cea mai complexă și mai completă formă de anestezie și se realizează prin metode diferite.
În cadrul Clinicii Stomatologice Chiromax se practica anestezia locală, asistată și prin diferite tehnici de sedare:
- per os;
- inhalatorie;
- intravenoasă.
INHALOSEDAREA
INHALOSEDAREA implică administrarea unui gaz în amestec ( protoxid de azot si oxigen ) prin intermediul unei măști nazale, gaz care induce o stare de relaxare cu efecte sedative si analgezice. În acest timp, pacientul este conștient și cooperant cu medicii.
Astfel, metoda poate fi aplicată pacienților cu „teamă de stomatolog” sau diverse anxietăți.
Contraindicații pentru inhalosedare:
- infecții respiratorii acute (răceli, polipi, amigdalite);
- otite, sinuzite;
- boli pulmonare cronice (astm bronșic, bronșite cronice, BPOC);
- gravidele în primul trimestru de sarcină
- sindromul neuroanemic.
Pacientul nu necesită o pregătire specială, singura recomandare ar fi lipsa alimentației cu 2-3 ore înainte și eventual să fie însoțit.
Metoda nu prezintă riscuri majore , poate fi repetată de multe ori, iar timpul de recuperare după aplicare este foarte scurt (3-5 minute). S-a constatat însă că uneori nu dă rezultate în situația persoanelor cu comportament impulsiv sau a consumatorilor de alcool.
ANALGOSEDAREA
ANALGOSEDAREA este o tehnică de anestezie care constă în administrarea medicamentelor pe cale venoasă, inducându-se astfel scăderea controlată a stării de conștiență a pacientului însoțită și de ușoară sedare și analgezie ( lipsa durerii ).
Efectul este obținerea unei stări de letargie sau somn, cu un confort care îi permite pacientului să tolereze unele proceduri chirurgicale de durata scurtă (cca. 1 oră).
Este foarte important ca pacientul să nu mănânce minimum 6 ore înainte de sedare și să nu bea apă minimum 2 ore înainte.
O altă condiție a aplicării acestei tehnici de sedare este ca pe tot parcursul intervenției, funcțiile vitale ale pacientului să fie supravegheate de către medicul specializat ATI (anestezie și terapie intensivă).
În urma analgosedării există posibilitatea ca gradul de profunzime al sedării să se accentueze și să fie nevoie de administrarea unor substanțe care să combată efectele acestea. De asemenea, unii pacienți pot manifesta senzația de greață sau vomă după intervenție.
Evoluția medicinei prin apariția multor metode de investigații și diagnostic invazive și neinvazive și efectuarea unor miniintervenții chirurgicale și stomatologice a dus la folosirea pe larg a metodelor de analgezie prin tehnici de anestezie locală și generală/analgosedare.
Lipsa durerii, reducerea stresului și confortul dorit de pacient sunt obiective împlinite cu succes prin metodele de analgosedare. Prin urmare, analgosedarea este un concept care însumează reducerea anxietății, inducerea somnului, lipsa durerii și senzația de bine.
În clinica CHIROMAX analgosedarea oferă un beneficiu prin crearea de bine pacienților săi.