EN Instrumente pentru curatarea si perierea dintilor dateaza din perioada 3500-3000 i.Hr., cand babilonienii si egiptenii au facut primile perii, prin destramarea unui capat de crenguta. In mormintele vechii egiptene au fost gasite betisoare pentru curatat dantura, iar in jurul anului 1600 BC, chinezii au inventat „betisoarele de mestecat“ pentru a improspata respiratia, facute din nuiele de copaci cu proprietăți aromatice.
Istoria periutei de dinti
Se crede ca cei care au inventat prima periuta de dinti au fost chinezii, care, in secolul al 15-lea, au facut periuta de dinti cu par natural din fire de par porc din zona gatului, atasate la un os sau un maner de bambus. Cand a fost adus din China in Europa, acest model a fost adaptat de catre europeni, care au preferat utilizarea firelor de par de cal, acestea fiind mai moi. Alte modele europene de periute de dinti foloseau pene de la pasari.
Prima periuta de dinti cu un design mai modern a fost facuta in jurul anului 1780, in Anglia, de catre William Addis. Manerul periutei de dinti a fost sculptat in oase provenite de la bovine, iar portiunea cu perie a fost facuta tot din par de porc. In anul 1844, a fost inventata prima periuta cu trei randuri peri.
Pana cand a fost inventat naylonul de catre Du Pont, parul natural, provenit de la animale, a fost singura sursa pentru confectionarea periutelor de dinti. Inventarea nailonului a insemnat si dezvoltarea primelor periute de dinti cu adevarat moderne. Astfel, in anul 1938 au fost realizate primele periute cu par de nylon moale si pana in 1950 acestea au devenit preferinta majoritatii. Prima periuta de dinti electrica a fost facuta in 1939, iar prima periuta de dinti electrica din SUA a fost produsa de Broxodent, in anul 1960.
Astazi, ambele periute de dinti, manuale si electrice, se gasesc in mai multe forme si marimi si sunt, de obicei, realizate din manere turnate din plastic si par de nylon. Cele mai recente modele de periuta de dinti includ manere care sunt drepte, in unghi, curbat si conturata cu manere si zone din cauciuc moale pentru a le face mai usor de utilizat.
Periile periutelor de dinti sunt, de obicei, sintetice si variaza in textura de la foarte moale la moale. Capetele periutelor de dinti variaza de la foarte mici pentru copii mici la dimensiuni mai mari pentru copiii mai mari si adulti si vin intr-o varietate de forme, cum ar fi dreptunghiulare, alungite, ovale si aproape rotunde.
Fundamentele de baza nu s-au schimbat din vremea vechilor egipteni si babilonieni: un maner de prindere si un smoc de fire folosite pentru curatarea dintiilor. De-a lungul istoriei sale, periuta de dinti a evoluat pentru a deveni un instrument conceput stiintific, astfel incat sa beneficiem de diverse modele ergonomice moderne si materiale sigure si igienice.
Istoria pastei de dinti
Se crede ca egiptenii au inceput sa foloseasca o pasta pentru a curata dintii lor in jurul anilor 5000 BC, inainte ca periutele de dinti sa fi fost inventate. Grecii antici si romanii sunt cunoscuti pentru a fi folosit paste de dinti, iar bastinasii din China si India au folosit pentru prima data pasta de dinti in jurul anului 500 BC.
Pastele de dinti antice au fost folosite pentru a trata unele dintre aceleasi preocupari pe care le avem si in ziua de astazi: pastrarea dintilor si gingiilor curate, albirea dintilor si improspatarea respiratiei. Ingredientele din pastele de dinti antice erau insa foarte diferite si variate. Ingredientele folosite au inclus: pulbere de cenusa din copite de bou si cojile de ou ars, combinate cu piatra ponce.
Grecii si romanii au preferat pastele de dinti mai abrazive si ingredientele lor din pasta de dinti includeau oase zdrobite si coji de stridii. Romanii au mai adaugat arome pentru a ajuta indepartarea respiratiei urat mirositoare, precum si pulbere de carbune si scoarta de copac. Chinezii au folosit, de-a lungul timpului, o mare varietate de substante in pasta de dinti, care au inclus ginseng, menta si sare.
Dezvoltarea pastelor de dinti mai moderne a inceput in anii 1800. Primele versiuni, din anul 1850, contineau sapun si creta, iar in anii 1800, in Anglia, au fost incluse nucile de betel in pasta de dinti.
Inainte de anul 1850, pastele de dinti erau de fapt pulberi. In timpul anilor 1850, a fost inventata o noua pasta de dinti care se pastra intr-un borcan si se numea pasta de dinti Crème, iar in anul 1873 Colgate a dezvoltat si a inceput productia in masa a pastei de dinti in borcane. Colgate a introdus pasta de dinti intr-un tub, similar cu tuburile de pasta de dinti moderne de azi, in anul 1890.
Pana dupa 1945, pastele de dinti continea sapun. Dupa aceasta perioada, sapunul a fost inlocuit cu alte ingrediente pentru a face pasta de dinti mai neteda, iar pentru a emulsiona s-a folosit sodium lauryl sulphat, un ingredient comun si in pasta de dinti de azi.
In a doua jumatate a secolului al XX-lea au fost dezvoltate pastele de dinti moderne, care aveau ca scop prevenirea sau tratarea bolilor, precum si folosirea lor in conditii specifice, cum ar fi sensibilitatea dintilor. In anul 1914 au fost introduse pastele de dinti cu fluor, pentru a ajuta la prevenirea cariilor. Au fost dezvoltate pastele de dinti cu abrazivitate foarte mica pentru a ajuta la prevenirea problemelor cauzate de un periaj prea zelos.
Cele mai recente progrese in dezvoltarea gamelor de paste de dinti au inclus pastele de dinti pentru albire si pastele de dinti care contin triclosan, care ofera o protectie suplimentara impotriva cariilor, boli ale gingiilor, placa, tartru si respiratia urat mirositoare.
Pastele de dinti din ziua de astazi contin in mod tipic fluor, coloranti, aromatizanti, indulcitori, precum si ingrediente care fac pasta de dinti sa fie o pasta omogena, spumoasa si sa se pastreze umeda. Pastele de dinti individuale pot contine ingrediente speciale, cum este triclosan. Pasta de dinti in tuburi este utilizata in intreaga lume si a fost o inventie foarte mare succes.
